Beiuș, C.N. „Samuil Vulcan”, 2–16 iulie 2025.
Nu, nu este nici o celebră operă postumă a nu puțin faimosului Alexandre Dumas – deși, cine a citit romanele După douăzeci de ani ori Vicontele de Bragelonne sau Zece ani mai târziu, poate face o subtilă asociere – ci este vorba de o constantă, perenă, devotată implicare a zeci de absolvenți în viața fostei lor alma mater.
În seara zilei de 2 iulie 2025, reuniți în sala de festivități a școlii vulcaniene beiușene, peste 70 de persoane au celebrat jubileul de 15 ani al programului de burse de merit fondat de promoția 1985 a cunoscutului liceu beiușean.
Aceeași promoție a sărbătorit și 40 de ani de la absolvire, pe 14 iunie, privind retrospectiv asupra celor 15 ani scurși de la întemeierea unui program unic de burse memoriale – prof. Ban T. Florian, prof. Martinov Milan și toate celelalte burse acordate ulterior.
Cum a început totul
„Scheletul clasei a XII-a Matematică-Fizică, devenită promoția de aur (conform reputatului profesor Ilie Rus), promoția 1985 a Liceului Samuil Vulcan din Beiuș, a fost clasa doamnei Borz Ioana, apoi a dirigintei Tania Dărăbăneanu...
Dintre acești absolvenți, Adrian Ciorna și Zamfir Todor au creat conceptul burselor de merit, asociat întâlnirii de 25 de ani de la absolvire din 2010, împreună cu contribuțiile participanților și ale donatorilor fondatori.
Caracteristicile acelei generații au fost competiția, pasiunea pentru sport, lectura, inovația, activitățile în cluburile școlare, drumețiile, excursiile, performanțele la olimpiade și, mai ales, prietenia păstrată peste decenii.
„Parcă nu se putea altfel decât ca această promoție să lase moștenire un program de burse de merit unic, perpetuat deja de 15 ani, cu 259 de burse acordate olimpicilor din 10 școli, inclusiv una din Bulgaria”, spune Adrian Ciorna, administratorul programului, alături de Nikolina Ciorna, vicepreședinte al Asociației Bunul Samaritean Beiuș.
Bursele aniversare
Și nu se putea jubileu fără burse.
Pe 2 iulie 2025, Asociația Bunul Samaritean Beiuș a acordat 24 de burse absolvenților a patru școli beiușene: Colegiul Național „Samuil Vulcan”, Școala Gimnazială „Ioan Ciordaș”, Școala Gimnazială „Nicolae Bolcaș” și Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”.
Alte patru burse au fost deja acordate în alte școli, iar în funcție de fondurile strânse vor mai fi oferite și în luna septembrie. O bursă merge și în Bulgaria, la liceul „Vasil Levski” din Velingrad.
Vizibil emoționată, Nikolina Ciorna le-a transmis bursierilor:
„Nu uitați, dragi bursieri de astăzi, să vă întoarceți. Fiecare la vremea și în modul potrivit. Să fiți voi inițiatorii unor programe cel puțin la fel de frumoase ca acesta.”
În aceeași seară au fost acordate burse în valoare de peste 30.000 de lei, iar în cei 15 ani de existență ai programului au fost oferite peste 300.000 de lei prin 259 de burse.
Mesajele invitaților
Evenimentul a fost deschis de discursul prof. Mihaela Ilieș, director al Colegiului Național „Samuil Vulcan”.
Aceasta a subliniat că bursele au reprezentat pentru elevi nu doar un sprijin financiar, ci și o validare a muncii lor, o motivație și o dovadă că cineva crede în potențialul lor.
Profesorul Ilie Rus, într-un mesaj transmis cu ocazia jubileului, a evidențiat faptul că bursele au devenit atât un stimulent pentru elevi, cât și o onoare pentru profesorii care i-au pregătit.
Elevii premiați
Festivitatea de premiere a adus în prim-plan numeroși olimpici, printre care Paul Gabriel Tal, multiplu laureat la informatică, și David Hora, șef de promoție și olimpic la limba franceză.
Paul Tal, câștigător a trei burse de merit și a zece premii la olimpiade județene și naționale, inclusiv un premiu II național și medalie de aur, a declarat:
„Experiența de la olimpiadă este incredibilă... Am decis să muncesc și să perseverez pentru a ajunge din nou acolo.”
Momente speciale
Un moment emoționant al serii l-a constituit participarea unor foști bursieri.
Ionică Bizău, bursier al promoției 2014 și fost elev al profesorului Ilie Rus, a interpretat la pian o compoziție proprie dedicată mentorului său, primită cu aplauze îndelungate.
La final, multipla bursieră Mădălina Popa a tăiat tortul aniversar, iar participanții au continuat seara într-o atmosferă festivă și prietenoasă.
O moștenire care continuă
Dacă personajele lui Alexandre Dumas au fost cei patru muschetari, adevărații eroi ai acestor 15 ani sunt cei peste 200 de elevi bursieri olimpici, profesorii care i-au pregătit, părinții care i-au susținut și sponsorii care au făcut posibil acest program.
Au rămas în mintea tuturor îndemnurile bursierilor către colegii lor:
„Învățați, merită. Citiți. Dezvoltați-vă pasiunile. Nu pierdeți vremea în școală.”
Poate că, peste alți 15 sau 40 de ani, și ei vor putea spune:
„Da, am făcut o diferență. Da, mă bucur că am ajutat. Am oferit o șansă generațiilor care au venit după noi.”
Informații și donații
Pentru informații, implicare sau donații:
Telefon: 0720 642 238
E-mail: nikki.ciorna@gmail.com
IBAN: RO83RNCB0034021802850001 (BCR)
Beneficiar: Asociația Bunul Samaritean Beiuș
Fondurile sunt utilizate pentru dezvoltarea programului de burse de merit.





