Comunicate de Presă

facebook instagram twitter youtube linkedin

Beiuş, 02 noiembrie 2014 -   Iniţiată la debut de august, campania "Români pentru Români" derulată de asociaţia Bunul Samaritean Beiuş şi partenerii săi în beneficiul victimelor inundaţiilor din iulie are ca prim rezultat construirea primelor 2 case în comuna Bascov, sat Schiau, judeţul Argeş. Asociaţia beiuşeană are însă Romania pentru Romaniplanuri de durată pentru următoarele 12 luni şi pentru alte familii cu copii din sudul ţării. Situaţia sinistraţilor din Sud rămaşi fără locuinţe este delicată, în multe locuri nefiind progres în schimbarea stării lor iar tensiunea din viaţa acestora a fost constantă.

Adrian Ciorna, preşedintele asociaţiei beiuşene a revenit joi de pe şantierul din Argeş cu vestea debutului şantierului din satul Schiau: “Unde construim cele 2 case pe valea pârului Schiau, în satul Schiau, este chiar fundul lumii: de la casa familiei Ştulă încolo mai e doar codrul şi dealurile printre care curge firişorul acesta de apă. Acolo se termină şi drumeagul îngust. Ne bucurăm să avem fundaţiile şi placa caselor gata şi că a început lucrul la pereţi şi la fermele de acoperiş. Tată, fiu, fiică, soţie lucrează cu noi la casa cea nouă, sunt serioşi şi muncitori. Cristi Safta, conducătorul lucrărilor a făcut minuni. Invit fiecare comunitate, fiecare judeţ să trimită ajutor financiar şi voluntari. Până realizăm 10 case noi şi 100 de reparaţii în sud mai e nevoie de sprijin serios.” menţionează Adrian.

Inundaţiile fulger din iulie 2014 au distrus 99 de case şi au avariat alte 1.163, în afară de alte sute inundate şi mii de anexe distruse sau deteriorate. Bunul Samaritean şi partenerii îşi propune să reconstruiască 10 case noi şi să repare capital alte 100. Costul aferent acestui proiect de intervenţie este de 370.000 euro.

Familia Ştulă din Valea Schiaului, Argeş, are 7 membri. Aceştia locuiesc acum în containerul mijlocit de primărie, container-modul în care, noaptea, pe pereţi, se scurge condensul datorită diferenţei de temperatură.

La şantier se prezintă luni, 03 noiembrie 2014, primii voluntari din judeţul Alba. Ei vor voluntaria 5 zile, construind cele 2 case pe care vor să le aducă la stadiu cât mai avansat. Adună şi bani şi sunt deja un exemplu de solidaritate. “Noi ne-am simţit chemaţi de Dumnezeu la un atare proiect încă de anul trecut, de când am făcut o casă în judeţul Galaţi şi urma a doua, la care n-am mai ajuns. Acum este momentul să ajutăm această familie din Bascov, venim cu scule, entuziasm, pe cheltuiala noastră în această săptămână. Contribuim chiar şi cu bani donaţi la campania Români pentru Români. Nu se poate ca noi să stăm indiferenţi la casele noastre iar oamenii aceştia din judeţele din sud să stea ca animalele, să se îmbolnăvească.” spune Dinu Pop, liderul grupului, om de afaceri din Alba Iulia.

Finalizarea cât mai multor locuinţe depinde de generozitea publicului şi cooperarea cu autorităţile locale. “Avem o bună cooperare cu primăria Bascov, interacţionăm cu posibili donatori şi sponsori din Argeş şi din Bihor. Am găsit acest suport în Alba Iulia şi adăugăm Alba pe harta campaniei noastre, „Români pentru Români”. Lângă Alba se află deja Suceava cu domnul Vasile Armenean şi echipa Betty Ice.  Sunt mândru de participarea lor! Invit pe toţi cei ce citesc aceste rânduri să urmeze exemplul de solidaritate de la Alba şi Suceava.” menţionează Adrian Ciorna.

Sponsorizările pot fi făcute în contul IBAN RO83RNCB0034021802850001, deschis la BCR sucursala Beiuş, Bihor pe numele asociaţiei "Bunul Samaritean Beiuş". Puteţi de asemenea dona materiale de construcţie şi cazarmament (paturi, saltele, lenjerie), electrocasnice care pot fi livrate şi preluate imediat la depozitul asociaţiei de unde vor fi distribuite organizat ulterior familiilor sinistrate pentru echiparea locuinţelor. Din afara României, donatorii pot folosi conturile IBAN RO56RNCB0034021802850002 – donatii Euro sau IBAN RO56RNCB0034021802850009 – donatii GBP.În funcţie de necesităţi, doritorii vor avea şi oportunităţi de voluntariat.

Pentru orice întrebări, pentru planificarea unei sponsorizări sau donaţii, nu ezitaţi să contactaţi asociaţia la 0722-684679 sau adrian.ciorna@yahoo.com.  

 

Oferim o șansă. Transferăm îndemânări. Construim un viitor mai bun.