Comunicate de Presă

facebook instagram twitter youtube linkedin

In perioada 19-20 septembrie 2015, Remus Sime împreună cu Asociaţia Bunul Samaritean organizează o ştafetă în alergare pe traseul de 200 de kilometri între Timişoara şi Beiuş.

alerg pentru o cauza 2015Încă din anul 2012, Remus a alergat distanţe impresionante în încercarea de a strânge fonduri şi de a aduce în atenţia opiniei publice situaţia elevilor de la Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” din Beiuş, judeţul Bihor, care provin din familii modeste, dar care reuşesc să aibă rezultate foarte bune la învăţătură. În acel an el le-a dedicat acestor copii Maratonul de la Viena, pe care l-a parcurs în 3 ore şi 20 minute. A urmat anul 2013 când Remus a alergat 200 de km între Timişoara şi Beiuş, pe parcursul a 4 zile succesive, în fiecare zi parcurgând câte 50 de km. În septembrie 2014 a inclus alți 34 de alergători organizând aceeași distanță ca o ștafetă întinsă de-a lungul a 2 zile, alergătorii parcurgând una sau mai multe etape a câte 5km. Au rezultat burse pentru 18 elevi!

Să investim în educația unor tineri e un mod sigur de a îmbunătăți viitorul nostru și al României” - spune Remus Sime, fondatorul Alerg pentru o Cauză. Puțină lume știe că Remus are 2 tije metalice în picioarele sale și totuși aleargă distanțe mari în scop caritabil.

Anul acesta este timpul pentru a IV-a ediție și o nouă ocazie de a mișca sufllete iar împreună cu toți cei care au crezut în demersul lui Remus o să ajutăm alți elevi buni la învățătură care provin din familii cu venituri modeste.

Ştafeta va porni sâmbată 19 septembrie din Parcul Botanic din Timişoara şi se va sfârşi duminică 20 septembrie în centrul Beiuşului.

Traseul este împărţit în ture de câte 5 kilometri pentru a da şansa fiecărui om care doreşte să susţină proiectul să alerge împreună cu noi pentru burse.

Fiecare susţinător îşi poate alege o tură pe care să o alerge şi îşi încurajează prietenii să îl sprijine, donând pentru proiect. Înscrieri ca şi alergători fundraiseri se fac pe site-ul www.alergpentruocauza.ro.

Bunul Samaritean invită publicul în general şi absolvenţii şcolii beiuşene de orice generaţie în particular să se alăture lui Remus şi asociaţiei la această ştafetă alergând şi donând. “Orice cetăţean responsabil şi cu un minim de resurse trebuie să investească în educaţie în mod altruist. Un adolescent care azi primeşte o bursă nu va uita niciodată ajutorul acordat. Contribuţiile private în dezvoltarea învăţământului şi a talentelor din sistem este vitală pentru o comunitate şi pentru o ţară. Alergaţi cu Remus, donaţi cu entuziasm” spune Adrian Ciorna, preşedintele asociaţiei beiuşene.

 

Oferim o șansă. Transferăm îndemânări. Construim un viitor mai bun.