Comunicate de Presă

facebook instagram twitter youtube linkedin

Beiuş, 07 septembrie 2014 -   Ediţia a III-a a evenimentului anual Alerg pentru o Cauză a debutat sâmbătă dimineaţa la orele 9:00 în Parcul Botanic din Timişoara cu startul celor 200 de km de ştafetă maraton a entuziaştilor inspiraţi de Remus Sime, iniţiatorul proiectului. Alături de Remus au pornit spre Beiuş alţi 13 alergători inclusiv soţia acestuia, Claudia. Scopul lor este de a conştientiza publicul şi de a atrage donaţii pentru finanţarea unor burse de merit & sociale pentru elevii cu medie generală peste 9:00 dar cu probleme financiare care studiază curent la Colegiul Naţional Samuil Vulcan din Beiuş, şcoala unde a absolvit Remus liceul în anul 2000.

După maratonul de la Viena, 2012 şi supermaratonul de 4 zile şi 200 km alergat singur de Remus în 2013, ştafeta din 2014 aduce în plus scopului nobil al burselor pe cel al multiplicării participanţilor din care decurge şi asigurarea viitorului evenimentului. Remus a reuşit cu succes acest al doilea demers, astfel încât 35 de alergători din care 22 de participanţi oficial înregistraţi pe site şi 13 neînregistraţi  au alergat unul sau mai multe tronsoane de câte 5km din ştafetă.

Ca o încurajare pentru sine dar şi pentru elevii sârguincioşi, Remus a aflat un motto care îl mobilizează: "Pluteşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala!" Mesajul acesta a fost dat lui Cristofor Columb de regina Isabella a Spaniei înaintea primei sale călătorii spre America. El este cel care a alergat cele mai multe tronsoane, anume 10 la număr, la această ştafetă maraton.

Asociaţia Alergotură din Timişoara l-a sprijinit pe Remus cu alergători şi pentru primirea donaţiilor cu cardul online iar asociaţia Bunul Samaritean Beiuş administrează procesul de promovare burse, selecţie elevi beneficiari şi distribuţie a celor 3 tranşe ale fiecărei burse. Un bursier Alerg pentru o Cauză, Ionică Bizău, elev la Samuil Vulcan până în iunie 2014 dar şi beneficiar al unei burse de merit pe discipline iniţiată de generaţia 1985 a colegiului în anul 2010, a voluntariat construcţia paginii web a lui Remus.

La sosirea în centrul Beiuşului finaliştii ştafetei au fost aşteptaţi de directorul colegiului, prof. Viorel Gavra, adjunctul, prof. Mihaela Ilieş, profesori şi elevi. „În cei 186 ani de existenţă, liceul a dat multe personalităţi de cultură dar şi de sport. De azi îl includ în rândul acestora din urmă şi pe Remus Sime căruia îi mulţumesc pentru actele caritabile făcute şi îi doresc să alerge cât mai mult pentru cât mai multe cauze bune. Bursele sunt un imbold dat elevilor pentru viitor”.  Mihaela Ilieş adaugă: “Pentru elevii aceştia, bursele sunt singura şansă de supravieţuire.

În perioada 8-30 septembrie urmează depunerea cererilor elevilor interesaţi de aceste burse. Donaţiile atrase deja vor finanţa 8 burse a 1.200 ron iar binefăcătorii pot continua să doneze. “Invit doritorii să investească în talentele colegiului prin donaţii. Aceştia vor trage România înainte. Personal am alergat azi cu Remus şi alţi 8 finalişti ai ştafetei şi a fost magnific.” a precizat Adrian Ciorna din partea asociaţiei Bunul Samaritean Beiuş, partenerul local Alerg pentru o Cauză şi implementator al programului de burse. Pe 10 octombrie va fi finalizată selecţia beneficiarilor după care se vor acorda primele tranşe din bursele anuale.

Două eleve beneficiar de bursă Alerg pentru o Cauză pe anul şcolar anterior, 2013-14, de loc din satele din jurul Beiuşului, Alexandra Laza şi Emilia Ciuciu, au alergat ultimul tronson, Pocola – Beiuş, al ştafetei. Alexandra chiar a recrutat o alergătoare, pe Luiza, o elevă în clasa a IX-a a şcolii beiuşene. “A fost o experienţă unică în viaţa mea şi m-am bucurat că am putut să fiu alături de ştafetişti!” spune Emilia. Alături, Alexandra menţionează: „”. Ea este deja studentă anul I la Universitatea din Oradea.

Ajutorul financiar al foştilor absolvenţi ai Samuil Vulcan ori al terţilor este esenţial. Donaţiile şi sponsorizările pot fi făcute în contul IBAN RO83RNCB0034021802850001, deschis la BCR sucursala Beiuş, Bihor pe numele asociaţiei "Bunul Samaritean Beiuş". Din afara României, donatorii pot folosi conturile IBAN RO56RNCB0034021802850002 – donatii Euro sau IBAN RO56RNCB0034021802850009 – donatii GBP.Alternativ, donaţiile online cu cardul pot fi făcute via link http://alergotura.galantom.ro/remussime1 sau orice alt link aferent unui alergător voluntar.

Pentru orice întrebări, pentru planificarea unei sponsorizări sau donaţii, nu ezitaţi să contactaţi asociaţia la 0722-684679 sau adrian.ciorna@yahoo.com

 

Oferim o șansă. Transferăm îndemânări. Construim un viitor mai bun.