Comunicate de Presă

facebook instagram twitter youtube linkedin

Beiuș, 4 februarie 2016 - A sosit în țară noaptea – bucuroasă că după decenii, faimosul DN76 permite deplasarea rapidă la Beiuș dinspre Oradea – doar ca să intre în panică pe la Răbăgani-Dealul Bitii... Fordul ce-l conducea de la aeroportul Budapesta spre Beiuș dă să salte la primul hop al podurilor în lucru prost semnalizate. Rulând întins, entuziasmul inițial se înmoaie căci autoturismul chiar dă senzația desprinderii de sol. Anne Meaney si MandrutEste 15 ianuarie 2016 iar Anne Meaney din Liverpool, Marea Britanie este fericită că ajunge întreagă după ultimii 15 km de drum în lucru de la intrarea în Beiuș. Vine cu un scop nobil: să fie alături de Mândruț, tânărul sprijinit de asociația Bunul Samaritean din localitate în perioada intervenției chirurgicale bariatrice. Anne însăși a suferit o astfel de operație care acum urma să contribuie la salvarea vieții și la sănătatea tânărului de 37 de ani crescut în casa de copii.

“Este important pentru mine să fiu alături de Mândruț în zilele acestea dificile. Personal am trecut prin atare situație delicată și am fost eu însămi înconjurată de sprijin extraordinar când am  avut nevoie. Am dorit să-i ofer și lui același suport. “ spune doamna Meaney, ea însăși mamă a 3 copii.

Beiuş, 15 septembrie 2015 -   Beiușenii voluntari se mobilizează de peste 2 săptămâni la ediţia a IV-a a evenimentului anual "Alerg pentru o Cauză", programat la sfârșitul acestei săptămâni! Deja devenită o tradiție, ștafeta de 200km Timișoara – Beiuș va porni sâmbătă dimineaţa, 19 septembrie la orele 9:00 din Parcul Botanic din Timişoara cu participarea entuziaştilor inspiraţi de Remus Sime, iniţiatorul proiectului. Duminică, 20 septembrie, orele 16:30, alergătorii vor sosi la Beiuș în fața alegatori spre granita AradC.N. “Samuil Vulcan” așteptați de elevi, bursierii din trecut, cadre didactice și simpatizanți. Alături de Remus deja s-au înscris la ștafetă încă 17 participanți și lista este deschisă! Timișoreni dar și beiușeni vor evolua pe parcursul a 2 zile pe segmente multiplu de câte 5km. Scopul lor este de a conştientiza publicul şi de a atrage donaţii pentru finanţarea unor burse de merit & sociale pentru elevii cu medie generală peste 9:00 dar cu probleme financiare care studiază curent la Colegiul Naţional Samuil Vulcan din Beiuş, şcoala unde a absolvit Remus liceul în anul 2000.

Beiuș, 29 iulie 2015 - Ziua de azi, 29 iulie, este una aniversară. Ne așteptăm ca aniversările să aibe conotația sărbătoririi, a bucuriei însă cele de mai jos conțin și vești triste pe lângă cele bune. Cu trecerea a 365 de zile, puțini ne mai amintim că exact în urmă cu 1 an, pe 29 iulie 2014, inundațiile din sudul țării au răsturnat Zi 17 Corbu Mchlviețile a mii de români, unii au murit, 99 de case au fost distruse și alte 1163 avariate. Victimele, sinistrații cu siguranță nu vor să-și aducă aminte de atare eveniment după multa spaimă și suferință îndurate. N-au nimic de aniversat... Și totuși, ea, aniversarea este important a fi adusă în atenția noastră.

Se poate totuși împărtăși o veste bună: asociația Bunul Samaritean Beiuș a sprijinit de 12 luni încoace partenerii săi locali în sud și are noutăți la acest moment aniversar trist: 3 case noi construite de la zero, alte 2 în construcție cu fundațiile terminate. Aceste ultime 2 plus alte 5 pentru care e nevoie de resurse și voluntari vor completa angajamentul de 10 case parte a campaniei “Români pentru Români” derulat de asociație și partenerii săi în intervalul 2014-2016. Familiile Ștulă, Cighir ori Zanfir au acum un acoperiș sigur deasupra capului. Michelin România sau Siniat și din Bihor - SC Desira, Candore, Merlux, Pantano -, Generația Altfel din Alba sunt doar câteva nume de sponsori ce au făcut deja o diferență fundamentală în viața acestora. “Mulțumesc bihorenilor alături de voluntarii din Alba Iulia și de marile companii din București pentru implicare. Solidaritatea transcarpatică respectiv pan-europeană cu victimele diluviului din 2014 a fost una concretă, practică, cu impact pentru toată viața.” a spus Adrian Ciorna, președintele asociației beiușene.

In perioada 19-20 septembrie 2015, Remus Sime împreună cu Asociaţia Bunul Samaritean organizează o ştafetă în alergare pe traseul de 200 de kilometri între Timişoara şi Beiuş.

alerg pentru o cauza 2015Încă din anul 2012, Remus a alergat distanţe impresionante în încercarea de a strânge fonduri şi de a aduce în atenţia opiniei publice situaţia elevilor de la Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” din Beiuş, judeţul Bihor, care provin din familii modeste, dar care reuşesc să aibă rezultate foarte bune la învăţătură. În acel an el le-a dedicat acestor copii Maratonul de la Viena, pe care l-a parcurs în 3 ore şi 20 minute. A urmat anul 2013 când Remus a alergat 200 de km între Timişoara şi Beiuş, pe parcursul a 4 zile succesive, în fiecare zi parcurgând câte 50 de km. În septembrie 2014 a inclus alți 34 de alergători organizând aceeași distanță ca o ștafetă întinsă de-a lungul a 2 zile, alergătorii parcurgând una sau mai multe etape a câte 5km. Au rezultat burse pentru 18 elevi!

Să investim în educația unor tineri e un mod sigur de a îmbunătăți viitorul nostru și al României” - spune Remus Sime, fondatorul Alerg pentru o Cauză. Puțină lume știe că Remus are 2 tije metalice în picioarele sale și totuși aleargă distanțe mari în scop caritabil.

Beiuş, 04.06.2015 - O inițiativă apreciată îşi continuă la Beiuş mersul înainte cu a VI-a ediţie din dimineaţa zilei de azi, 04 iunie 2015. În urmă cu 5 ani, absolvenţii generaţiei 1985 ai Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş – acum Colegiu Naţional – au decis să celebreze 25 de ani de la absolvire în mod diferit: să participe la o zi de Bursieri si Profesorivoluntariat în beneficiul unei familii fără locuință şi să acorde 2 burse de merit pentru 2 absolvenţi ai acelui an 2010. Au reușit atunci să adune bani de 9 burse a 1.200 ron, suficiente pentru 3 ani! Sâmbătă 6 iunie 2015, la întâlnirea de 30 de ani, ei vor aduna din nou bani de burse după tradiția de acum 5 ani. La festivitatea de închidere a anului școlar de azi a avut loc  decernarea unei noi serii de burse de merit, în număr de șapte, valorând 8.400 ron! Bursele poartă numele unor profesori apreciaţi, trecuţi la cele veşnice: bursa „Prof. Martinov Milan” – limba şi literatura română, bursa “Prof. Ban T. Florian” – matematică, bursa “Prof. Francisc Matei” – educație fizică și sport dar şi ale unor mari lideri şi oameni de cultură creştină ai locului ca şi Traian Dorz, celebrat în 2014 la 100 de ani de la naştere.  

Oferim o șansă. Transferăm îndemânări. Construim un viitor mai bun.