Noutăți

facebook instagram twitter youtube linkedin

Veterani ai clubului timișorean Alerg o Tură, bursieri Alerg pentru o Cauză din trecut sau prezent, copii de la 6 la 16 ani ori adulți de peste 50 de ani au alergat duminică ultimul segment de 5 km al ștafetei Timișoara – Beiuș, anume de la Pocola la Beiuș, în beneficiul elevilor fără resurse de la C.N. „Samuil Vulcan”. Doar acest tronson a fost parcurs de aproximativ 40 alergători alături de Remus Sime inițiatorul proiectului și Adrian Ciorna, președintele asociației Bunul Samaritean – partenerul ce implementează anual programul de burse în școala beiușeană. Ediția a VII-a este la final însă entuziasmul tuturor participanților este departe de a fi fost epuizat!

Ștafeta acestui an din nou a impresionat prin participarea peste așteptări a copiilor respectiv a bursierilor dar și prin participarea ca și alergător a d-nei director al CNSV prof. Mihaela Ilieș. Adrian Ciorna, alergând alături de Remus Sime i-a spus acestuia din mers: “Remus, ștafeta aceasta are viitor!” “Da, are!” a răspuns Remus privind în jur. Copiii unor familii de beiușeni precum și mai mulți copii din clasa a VII-a de la CNSV au fost motivați de participarea colegei sau prietenei lor, Elena Ciorna sau fratele ei mai mic, Samuel. Samuel împreună cu colegul acestuia din Șc. Generală ”N. Popoviciu”, Andrei Sferle au strâns împreună peste 1800 lei. “Încercăm să învățăm copiii noștri și ai apropiaților să fie responsabili de mici față de semenul în nevoie. Ne costă timp, energie, antrenamente. Dar merită.” spune Nikolina Ciorna, mama Elenei și a lui Samuel.

betoniera la burseAm fost generaţia 1985 a Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş. Am fost - şi o spun fără falsă modestie - o generaţie de excepţie. Am fost buni prieteni, am fost uniţi şi credeam, atunci, că nimic nu ne poate despărţi. Anii ce au urmat ne-au risipit în toate colţurile ţării, chiar ale  mapamondului aş putea spune... A urmat întâlnirea de 10 ani, emoţionantă, au fost colegi pe care nu îi mai văzusem de la terminarea liceului pe care nu i-am recunoscut. Am plecat conştient că pe unii îi voi revedea peste...10 ani.

Întâlnirea de 20 de ani nu am reuşit să o organizăm în anul 2005 însă pentru întâlnirea de 25 de ani au luat iniţiativa Adi Ciorna şi Zamfir Teodor  care au reuşit să ne mobilizeze să organizăm o întâlnire ce a demarat atipic. Nu ne-am întâlnit la liceu, ci pe un şantier al organizaţiei Habitat...    din care aceştia făceau parte, unde am participat ca voluntari, absolvenţi şi profesori, femei şi bărbaţi  la ridicarea unei case pentru o familie în nevoie. Pentru mine acesta a fost punctul de plecare pentru ceva care avea să ne unească, a fost cimentarea comitetului de iniţiativă care am decis să acordăm primele burse de merit pentru câteva discipline elevilor cu rezultate deosebite. Am decis ca în amintirea şi respectul foştilor noştri profesori decedaţi: profesor Milan Martinov (limba română), profesor Florian Ban (matematică) şi profesor Gavril Hădăreanu (ştiinţe sociale)  aceste burse să le poarte numele.  Prin aceste burse vrem să promovăm excelenţa aşa cum au promovat-o foştii noştri profesori la timpul lor şi aşa cum ne-au învăţat şi pe noi.

Şcoala ctitorită de Samuil Vulcan, episcop greco-catolic care a înţeles valoarea şi impactul pe termen lung al educaţiei copiilor şi tinerilor români din Transilvania, ne-a ajutat pe generaţia 1985 de absolvenţi să ne formăm ca şi adolescenţi liceeni iar apoi să ne îndreptăm paşii spre centre universitare de prestigiu ale României. După obicei, la reunirea noastră, noi, absolvenţii ne bucurăm - la întâlniri de 10, 20, 25 sau 50 de ani – iar lecţia de dirigenţie, trecerea cu un sentiment pios la mormintele profesorilor dispăruţi sau petrecerea de sâmbăta seara sunt prilejuri de rememorare a unui timp trecut special şi drag nouă.

În primăvara anului 2010, un comitet iniţiat de Zamfir Todor şi subsemnatul la care au subscris Călin Moş, Horia Degău, Claudia (Iştoc) Turc, Daniel Nicolae, Horia Ban, Anca Fuliaş, Tibi Waxmann şi Cristina Birta au propus un program de burse de merit pe discipline de studiu în amintirea profesorilor noştri decedaţi. Am avut emoţii... planificasem să adunăm banii de burse prin includerea în costul participării la întâlnirea de 25 de ani şi nu ştiam ce va ieşi... Cu un efort de promovare intens, am reuşit să adunăm bani de ... 9 burse a 1.200 ron! Bursele profesor Milan Martinov (limba română), profesor Florian Ban (matematică) şi profesor Gavril Hădăreanu (ştiinţe sociale) au fost paşii pionier ai programului nostru anual.

adrian nikkiDragă prieten,

Anul 2018 e aproape încheiat și avem a vă împărtăși ca de obicei vești despre proiecte cu impact asupra unor oameni în nevoie, vești despre vieți transformate! Când vă scriu este o frumoasă, însorită dar geroasă zi de 6 decembrie 2018 și reflectez cu mulțumire la trecut dar și la aspirațiile pentru viitor. 2018 este anul în care celebrăm 25 de ani de când Maria Ciorna a primit în casa ei din Beiuș 2 fete din casa de copii, 2 fete fără adăpost și astfel a luat naștere Bunul Samaritean. Timpul a zburat de parcă era ieri, Bunul Samaritean este încă activ și mă întreb, ce ne va rezerva următorul sfert de veac?

Anul acesta – și aș include și 2017 – a inclus un efort enorm de a construi 15 case în parteneriat cu 15 familii în nevoie și cu comunitatea bucovineană. Am fost parteneri în proiectul anual Bucovina Build&Travel și am participat cu resurse importante acolo. Apoi, au continuat micile proiecte medicale ce au inclus fie un caz de suferinzi de cancer sau tineri proveniți din casele de copii asistați când aveau nevoi medicale. Sau activitățile de sprijin financiar, aflare loc de muncă ori suport emoțional tot pentru aceștia din urmă. Tot mai mult crește programul de burse de merit, în licee și școli generale, prilej de bucurie pentru elevii de mare valoare și de obicei olimpici la materiile premiate. Iar programului de burse Alerg pentru o Cauză fondat de Remus Sime la C.N. Samuil Vulcan este stabil, cu o creștere frumoasă a numărului de voluntari alergători și donatori din zona Beiușului, deja la ediția a VII-a.

bucovina build travel logo

Habitat pentru Umanitate Rădăuți în parteneriat cu Asociația Bunul Samaritean vă invită să participați la evenimentul Ștafeta COMPANII PENTRU COMUNITATE - ediţia I ce se va desfășura în Rădăuți, sâmbătă, 17 iunie 2017, de la ora 10:00.

Această ștafetă NU este un concurs de alergare, este o acțiune caritabilă care are scopul de a promova misiunea Habitat pentru Umanitate Rădăuți în Bucovina, de a atrage fonduri de la persoane fizice angajaţi în cadrul companiilor locale, dar şi terţe, neafiliate vreunei companii și de a atrage voluntari pentru proiectul de voluntariat Bucovina Build & Travel 2017, în urma căruia 15 familii în nevoie vor beneficia de o locuință decentă pe care să o numească ACASĂ. Participanții pot chiar mobiliza propriul angajator să se implice. Fondurile strănse, după acoperirea cheltuielilor evenimentului, se vor folosi pentru construirea casei familiei Niculescu, una dintre cele 15 familii beneficiari.

Data limită pentru înscrieri și plata taxei de participareeste 14 IUNIE 2017, miercuri, ORA 17:00.

Oferim o șansă. Transferăm îndemânări. Construim un viitor mai bun.